Categories
Noutati Pg

De miercuri dimineață, 29 octombrie, se va închide o bandă de circulație pe strada Mureș, între străzile L. Rebreanu și C. Columb

Atenție șoferi! De miercuri dimineață se va închide o bandă de circulație pe strada Mureș, între străzile L. Rebreanu și C. Columb!

Au loc lucrări pentru introducerea magistralei de canalizare, cel mai amplu proiect al administrației și cu cea mai mare finanțare: Extinderea rețelelor de apă uzată și a rețelelor de distribuție, cu o valoare totală 43.099.946,72 de lei.

Lucrările pe str. Mureș vor dura aproximativ o lună. Noaptea se va putea circula pe ambele benzi, dar banda pe care se lucrează va fi acoperită doar cu piatră. Asfaltul va fi așternut la finalul intervenției pentru introducerea magistralei de canalizare.

Categories
Noutati Pg

Se deschide Centrul de Colectare cu Aport Voluntar!

Miercuri, 29 octombrie, de la ora 11, se deschide Centrul de Colectare cu Aport Voluntar din Dumbrăvița. La prima utilizare a CAV-ului trebuie să aveți actul de identitate, contractul cu Retim sau cea mai recentă factură emisă pentru a putea fi introduși în baza de date a operatorului.

Recomandarea este să veniți cu un singur tip de deșeu sau maxim două, pentru a reduce timpul de predare. Veți fi preluați de către operator, introduși în baza de date și după aceea, în funcție de tipul de deșeu, veți merge la containerul specific și îl veți arunca. Deșeurile trebuie să fie gata selectate, operatorul cântărește fiecare tip de deșeu și la sfârșit veți primi un bon de cântar cu cantitatea pe care ați predat-o.

În cazul în care aveți iarbă, urcați cu mașina pe cântarul de mașini, se cântărește mașina plină, apoi se cântărește mașina goală. Experiența n-ar trebui să dureze foarte mult.

Categories
Noutati Pg

Joi, 30 octombrie – ședința ordinară de Consiliu Local

Joi, 30 octombrie, de la ora 17:00, are loc ședința ordinară de Consiliu Local. Ședința se desfășoară cu prezență fizică în sala de ședințe a Consiliului Local.

Convocatorul cu ordinea de zi și proiectele de hotărâre care vor fi supuse la vot se găsesc pe pagina de internet a primăriei:

https://primaria-dumbravita.ro/convocatoare/

https://primaria-dumbravita.ro/proiecte-de-hotarari-supuse-aprobarii/